marți, 3 decembrie 2013

cântec

hai să tragem cerul peste noi iubire
în mătasea-i rece să ne învelim
albului de  taină prins în înflorire
vastele neliniști să îi risipim

să pornim cu sănii despicând nămeții
prin nemaivăzute raiuri pământești
scuturând argintul aspru-al dimineții
peste așteptarea strânsă în ferești

Dumnezeu  mai singur cum n-a fost vreodată
să ne-ațină calea către nicăieri
și de dorul nostru și de lumea toată
să ne-ntoarcă-n vremea unei primăveri


să ne crească muguri până la uimire
îngerii de iarbă urma să ne-o știe 
hai să tragem cerul peste noi iubire
până la ninsoare e o veșnicie






 

duminică, 6 octombrie 2013

prezent

















mai am
și timp destul, și loc, și drum
să mă destram, să mă adun,
să mă prefac în cer de iarbă
spre Cel care destine leagă

mai știu
să plâng râzând, să țip, să tac
din gândul tău să mă desfac
cu vină și îndurerare
orbecăind către uitare

mai cred
în dezmierdările ce mor
de așteptare și de  dor,
în chin adânc și-n bucurie,
în fulguiri de păpădie

mai sunt
drumeț prin frica ce mă duce
spre lemnul înflorind o cruce
prin timpul care trece-n van
și mă adun, și mă destram... 

miercuri, 25 septembrie 2013

în locul meu

n-am să-ți mai scriu, mi-e toamna prea aproape
lumina ei miroase-a rai pierdut
ne-ademenea cu mere în trecut
și ne-arăta cum e să mergi pe ape

dar la un semn și frunzele și iarba
s-au dat pârjolului fără motiv
și ne-am pierdut de noi definitiv
oricâte rugăciuni ar fi degeaba


din răni nevindecate frigul curge
se îmbrumează roua din cuvânt
mi-e-așa târziu de tine, mă-nspăimânt,
doar vești de cețuri timpu-mi mai aduce

aveai un fel al tău de-a fi în toate
uimirea mea nu te-a știut de-ajuns
și muzicile-n fluturi s-au ascuns
iubirile-au rămas doar flori presate


și n-ai să știi că tulburi și mă dori
toamna-ți va scrie-n locul meu scrisori

luni, 1 iulie 2013

remake

miroase-a poveste cu noi amândoi 
aprinde-ți în tihnă țigara de foi
și fă rotocoale cum numai tu știi
și umple odaia cu crini străvezii

arome suave  de ceai și tăcere
prin aerul tandru lumină de miere
apoi așteptarea a tot, a nimic
și mâinile tale, o carte, un plic...

fereastra deschisă , pervazul cu flori
străini și apatici câțiva trecători
vom pune cd-ul mai vechi cu bruel
și lumea va fi pentr-o clipă la fel

ca-n vremea când totul cu noi începea
umblam fără umbre, vânam câte-o stea
și ochii doar ochii de-ajuns ne erau
iubirile toate prin noi respirau

e-aceeași odaie cu crini străvezii
miroase-a poveste, a ceai...și nu știi



vineri, 14 iunie 2013

îmi














te uit așa cum ai uita o carte
pe-un raft la întâmplare, pe-un pervaz
cu dorul meu de toamnă și de moarte
adulmec întristări la orice pas

umblă nătânge ploile prin lume
cu aburi din luminile de  ieri
te scad din jocul meu lipsit de nume
și sufletul mi-l spăl în privegheri

acorduri seci, de clopote stinghere
vând liturghii nedate vreunui crez
când mângâierea  mâna n-o mai cere
canonic după tine aiurez

te uit așa cum ai uita o carte
cu semnul pus grăbit, întâmplător
un fel de viață mi-e, un fel de moarte
cu cât te uit, cu-atât îmi e mai dor

luni, 3 iunie 2013

încă















Și îți mai scriu, iubire, îți mai scriu
din orizonturi fără niciun nume,
dintr-un regat de geruri și de brume,
unde domnesc peste un  vast pustiu.

Și am cu mine hărți, înscrisuri , semne
și o armată-ntreagă de cuvinte,
nimic din toate nu te ține minte...
Doar mâinile nu te-au uitat. Pesemne

au ele-un fel anume de-a străbate
păienjenișuri de-ntrebări absurde
și te aduc aproape de niciunde
în jocul meu cu jucării stricate.

Aproape-s aripi, fără cuib și cer,
și în neștire-și duc închipuirea
prin frigul care-mi bântuie iubirea
captivă-n turnul unui timp stingher.

Dar îți mai scriu iubire, îți mai scriu,
cu mâini de aripi mirosind a tine,
din vastul meu imperiu de ruine,
să-ți amintesc că încă te mai știu!

marți, 14 mai 2013

iunie, ieri















mai ridică-n mine timpu-n veri 
castele de nisip
și lumina lăcrimează-n îngeri 
fără niciun chip
te mai știu și te mai caut fără 
vina de-nceput
în a merelor ispită- sâmbure 
cu gust durut

lunecare prin mireasma câmpului 
uitat de ploi
sufletul rotund și tainic tremurat
în amândoi
mai răsare, mai aduce foșnet stins 
de pași desculți
prin risipa de iubire amânată-
a unei nunți 

fără umbre istovite răsărite 
din senin
ne mai scriem întâmplarea pe al 
macilor rubin
jumătăți ce-și vor întregul prin 
pustiul unei veri
te mai știu și te mai caut, mă mai ceri 
de nicăieri

vineri, 26 aprilie 2013

doldora de stele


















pierdute-s toate nopțile cu îngeri
și drepul de-a-ți mai fi, cândva, frumoasă
în mine numai toamna își mai lasă
carminul frunzelor prin care sângeri

trup de cerneală lunecând nătâng
pe ziduri care umbra ți-o mai poartă
sunt semnul pus comorilor pe hartă
și rana de sub umărul tău stâng

și nu-ți ajung și nu-mi ajungi nicicând
se răzvrătesc în noi singurătăți
rămânem reci, străine jumătăți
lăsate pradă dorului flămând

umblă prin noi închipuiri de gheață
și mâna inventează mângâieri
se zbate mâine într-un rest de ieri
iar aziul gol se-mpotmolește-n viață

vin primăveri tristețea să ne-o spele
cu mugurii de salcie târzie-
cândva aproape și frumoasă ție
în nopți cu îngeri, doldora de stele




 


marți, 9 aprilie 2013

târzii


tu vino doar, cu toate ale tale,
cu risipiri  de umbre-amăgitoare,
cu verde ne-nceput, trecut prin cer
în seva-nmiresmată de prier

tu vino doar, învinsul unei sorți
ca pe-un stigmat iubirea să o porți-
cuminte înserare, rai uitat,
străinul meu de toate vindecat

tu vino doar , de-ajuns al nimănui,
cu suflet strecurat prin ochi căprui
ca limpezit de-atâta așteptare
să-ngenunchezi a lacrimilor sare 

tu vino doar, din ieri către nicicând
străbate anotimpuri rând pe rând 
unul spre celălalt- zboruri târzii
nici nu mai știu ce-aștept, nici nu mai vii


sâmbătă, 9 martie 2013

re

cu tine nu am semn de moarte în trup
prin mine abia dacă trece durerea
otrava din suflet e dulce ca mierea
și seve de lună prin mine erup

nu-i nicio mirare nedată luminii
rispa de ieri ne ajunge și azi
mocnesc sub zăpadă, tu încă mai arzi
ce-aproape ne suntem- știuții, străinii

citește-mi în palmă al timpului curs
și uită-ți în ea calendarul cu vise
iubirile lumii-s demult compromise
dar numai a nostră-ntr-un crug s-a ascuns

mi-e bine cu spaima din mine plecată
mi-e altfel cu tine-ntr-un martie sfânt
miroși a narcise, miros a pământ
că parcă-aș muri cu tine odată


miercuri, 27 februarie 2013

când toate-s de tot vinovate
eu sunt vinovată mai mult-
neliniști adânc strecurate
în sufletul tău nevândut

nici raiului plin de verdeață
(banal ca și merele lui)
nici spaimei ce oameni îngheață
și vise agață în cui

presimt risipiri de magnolii
cu sângele crud și zglobiu
țâșnind de sub albe lințolii
o clipă curată să-ți fiu

pândind pe la colțuri lumina
bezmetică-n drum am să-i ies
să-mi spele tristețea și vina
că-n toate greșit am ales

sub zodii grăbindu-și sorocul
-ruine de "da" și de "nu"-
țintim fantomatic norocul
și totuși noroc mi-ai fost tu!

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

de-ajuns












tristețea ta ninsorile-mi măsoară
și spaimele adăpostite-n gând
când răstignit e oricare cuvânt
în spini neînvățați cum e să doară

și dincolo de noi nu mai rămâne
decât un cearcăn  violet, prelins
dintr-un apocaliptic paradis
pe toate închinările păgâne

unul spre celălalt fără scăpare
în goana îngrozită de hăitași
ne vom strivi iubirile sub pași
în cea mai nefirească vânătoare


să ne păstreze-aproape, să ne țină
curați și nevânduți altor povești
(de-ajuns să-ți fiu, de-ajuns să știi că-mi ești)
iluzia poemelor-lumină