hai să tragem cerul peste noi iubire
în mătasea-i rece să ne învelim
albului de taină prins în înflorire
vastele neliniști să îi risipim
să pornim cu sănii despicând nămeții
prin nemaivăzute raiuri pământești
scuturând argintul aspru-al dimineții
peste așteptarea strânsă în ferești
Dumnezeu mai singur cum n-a fost vreodată
să ne-ațină calea către nicăieri
și de dorul nostru și de lumea toată
să ne-ntoarcă-n vremea unei primăveri
să ne crească muguri până la uimire
îngerii de iarbă urma să ne-o știe
hai să tragem cerul peste noi iubire
până la ninsoare e o veșnicie
marți, 3 decembrie 2013
duminică, 6 octombrie 2013
prezent
mai am
și timp destul, și loc, și drum
să mă destram, să mă adun,
să mă prefac în cer de iarbă
spre Cel care destine leagă
mai știu
să plâng râzând, să țip, să tac
din gândul tău să mă desfac
cu vină și îndurerare
orbecăind către uitare
mai cred
în dezmierdările ce mor
de așteptare și de dor,
în chin adânc și-n bucurie,
în fulguiri de păpădie
mai sunt
drumeț prin frica ce mă duce
spre lemnul înflorind o cruce
prin timpul care trece-n van
și mă adun, și mă destram...
miercuri, 25 septembrie 2013
în locul meu
n-am să-ți mai scriu, mi-e toamna prea aproape
lumina ei miroase-a rai pierdut
ne-ademenea cu mere în trecut
și ne-arăta cum e să mergi pe ape
dar la un semn și frunzele și iarba
s-au dat pârjolului fără motiv
și ne-am pierdut de noi definitiv
oricâte rugăciuni ar fi degeaba
din răni nevindecate frigul curge
se îmbrumează roua din cuvânt
mi-e-așa târziu de tine, mă-nspăimânt,
doar vești de cețuri timpu-mi mai aduce
aveai un fel al tău de-a fi în toate
uimirea mea nu te-a știut de-ajuns
și muzicile-n fluturi s-au ascuns
iubirile-au rămas doar flori presate
și n-ai să știi că tulburi și mă dori
toamna-ți va scrie-n locul meu scrisori
lumina ei miroase-a rai pierdut
ne-ademenea cu mere în trecut
și ne-arăta cum e să mergi pe ape
dar la un semn și frunzele și iarba
s-au dat pârjolului fără motiv
și ne-am pierdut de noi definitiv
oricâte rugăciuni ar fi degeaba
din răni nevindecate frigul curge
se îmbrumează roua din cuvânt
mi-e-așa târziu de tine, mă-nspăimânt,
doar vești de cețuri timpu-mi mai aduce
aveai un fel al tău de-a fi în toate
uimirea mea nu te-a știut de-ajuns
și muzicile-n fluturi s-au ascuns
iubirile-au rămas doar flori presate
și n-ai să știi că tulburi și mă dori
toamna-ți va scrie-n locul meu scrisori
luni, 1 iulie 2013
remake
miroase-a poveste cu noi amândoi
aprinde-ți în tihnă țigara de foi
și fă rotocoale cum numai tu știi
și umple odaia cu crini străvezii
arome suave de ceai și tăcere
prin aerul tandru lumină de miere
apoi așteptarea a tot, a nimic
și mâinile tale, o carte, un plic...
fereastra deschisă , pervazul cu flori
străini și apatici câțiva trecători
vom pune cd-ul mai vechi cu bruel
și lumea va fi pentr-o clipă la fel
ca-n vremea când totul cu noi începea
umblam fără umbre, vânam câte-o stea
și ochii doar ochii de-ajuns ne erau
iubirile toate prin noi respirau
e-aceeași odaie cu crini străvezii
miroase-a poveste, a ceai...și nu știi
aprinde-ți în tihnă țigara de foi
și fă rotocoale cum numai tu știi
și umple odaia cu crini străvezii
arome suave de ceai și tăcere
prin aerul tandru lumină de miere
apoi așteptarea a tot, a nimic
și mâinile tale, o carte, un plic...
fereastra deschisă , pervazul cu flori
străini și apatici câțiva trecători
vom pune cd-ul mai vechi cu bruel
și lumea va fi pentr-o clipă la fel
ca-n vremea când totul cu noi începea
umblam fără umbre, vânam câte-o stea
și ochii doar ochii de-ajuns ne erau
iubirile toate prin noi respirau
e-aceeași odaie cu crini străvezii
miroase-a poveste, a ceai...și nu știi
vineri, 14 iunie 2013
îmi
te uit așa cum ai uita o carte
pe-un raft la întâmplare, pe-un pervaz
cu dorul meu de toamnă și de moarte
adulmec întristări la orice pas
umblă nătânge ploile prin lume
cu aburi din luminile de ieri
te scad din jocul meu lipsit de nume
și sufletul mi-l spăl în privegheri
acorduri seci, de clopote stinghere
vând liturghii nedate vreunui crez
când mângâierea mâna n-o mai cere
canonic după tine aiurez
te uit așa cum ai uita o carte
cu semnul pus grăbit, întâmplător
un fel de viață mi-e, un fel de moarte
cu cât te uit, cu-atât îmi e mai dor
luni, 3 iunie 2013
încă
Și îți mai scriu, iubire, îți mai scriu
din orizonturi fără niciun nume,
dintr-un regat de geruri și de brume,
unde domnesc peste un vast pustiu.
Și am cu mine hărți, înscrisuri , semne
și o armată-ntreagă de cuvinte,
nimic din toate nu te ține minte...
Doar mâinile nu te-au uitat. Pesemne
au ele-un fel anume de-a străbate
păienjenișuri de-ntrebări absurde
și te aduc aproape de niciunde
în jocul meu cu jucării stricate.
Aproape-s aripi, fără cuib și cer,
și în neștire-și duc închipuirea
prin frigul care-mi bântuie iubirea
captivă-n turnul unui timp stingher.
Dar îți mai scriu iubire, îți mai scriu,
cu mâini de aripi mirosind a tine,
din vastul meu imperiu de ruine,
să-ți amintesc că încă te mai știu!
marți, 14 mai 2013
iunie, ieri
mai ridică-n mine timpu-n veri
castele de nisip
și lumina lăcrimează-n îngeri
fără niciun chip
te mai știu și te mai caut fără
vina de-nceput
în a merelor ispită- sâmbure
cu gust durut
lunecare prin mireasma câmpului
uitat de ploi
sufletul rotund și tainic tremurat
în amândoi
mai răsare, mai aduce foșnet stins
de pași desculți
prin risipa de iubire amânată-
a unei nunți
fără umbre istovite răsărite
din senin
ne mai scriem întâmplarea pe al
macilor rubin
jumătăți ce-și vor întregul prin
pustiul unei veri
te mai știu și te mai caut, mă mai ceri
de nicăieri
vineri, 26 aprilie 2013
doldora de stele
pierdute-s toate nopțile cu îngeri
și drepul de-a-ți mai fi, cândva, frumoasă
în mine numai toamna își mai lasă
carminul frunzelor prin care sângeri
trup de cerneală lunecând nătâng
pe ziduri care umbra ți-o mai poartă
sunt semnul pus comorilor pe hartă
și rana de sub umărul tău stâng
și nu-ți ajung și nu-mi ajungi nicicând
se răzvrătesc în noi singurătăți
rămânem reci, străine jumătăți
lăsate pradă dorului flămând
umblă prin noi închipuiri de gheață
și mâna inventează mângâieri
se zbate mâine într-un rest de ieri
iar aziul gol se-mpotmolește-n viață
vin primăveri tristețea să ne-o spele
cu mugurii de salcie târzie-
cândva aproape și frumoasă ție
în nopți cu îngeri, doldora de stele
marți, 9 aprilie 2013
târzii
tu vino doar, cu toate ale tale,
cu risipiri de umbre-amăgitoare,
cu verde ne-nceput, trecut prin cer
în seva-nmiresmată de prier
tu vino doar, învinsul unei sorți
ca pe-un stigmat iubirea să o porți-
cuminte înserare, rai uitat,
străinul meu de toate vindecat
tu vino doar , de-ajuns al nimănui,
cu suflet strecurat prin ochi căprui
ca limpezit de-atâta așteptare
să-ngenunchezi a lacrimilor sare
tu vino doar, din ieri către nicicând
străbate anotimpuri rând pe rând
unul spre celălalt- zboruri târzii
nici nu mai știu ce-aștept, nici nu mai vii
sâmbătă, 9 martie 2013
re
cu tine nu am semn de moarte în trup
prin mine abia dacă trece durerea
otrava din suflet e dulce ca mierea
și seve de lună prin mine erup
nu-i nicio mirare nedată luminii
rispa de ieri ne ajunge și azi
mocnesc sub zăpadă, tu încă mai arzi
ce-aproape ne suntem- știuții, străinii
citește-mi în palmă al timpului curs
și uită-ți în ea calendarul cu vise
iubirile lumii-s demult compromise
dar numai a nostră-ntr-un crug s-a ascuns
mi-e bine cu spaima din mine plecată
mi-e altfel cu tine-ntr-un martie sfânt
miroși a narcise, miros a pământ
că parcă-aș muri cu tine odată
prin mine abia dacă trece durerea
otrava din suflet e dulce ca mierea
și seve de lună prin mine erup
nu-i nicio mirare nedată luminii
rispa de ieri ne ajunge și azi
mocnesc sub zăpadă, tu încă mai arzi
ce-aproape ne suntem- știuții, străinii
citește-mi în palmă al timpului curs
și uită-ți în ea calendarul cu vise
iubirile lumii-s demult compromise
dar numai a nostră-ntr-un crug s-a ascuns
mi-e bine cu spaima din mine plecată
mi-e altfel cu tine-ntr-un martie sfânt
miroși a narcise, miros a pământ
că parcă-aș muri cu tine odată
miercuri, 27 februarie 2013
eu sunt vinovată mai mult-
neliniști adânc strecurate
în sufletul tău nevândut
nici raiului plin de verdeață
(banal ca și merele lui)
nici spaimei ce oameni îngheață
și vise agață în cui
presimt risipiri de magnolii
cu sângele crud și zglobiu
țâșnind de sub albe lințolii
o clipă curată să-ți fiu
pândind pe la colțuri lumina
bezmetică-n drum am să-i ies
să-mi spele tristețea și vina
că-n toate greșit am ales
sub zodii grăbindu-și sorocul
-ruine de "da" și de "nu"-
țintim fantomatic norocul
și totuși noroc mi-ai fost tu!
sâmbătă, 5 ianuarie 2013
de-ajuns
tristețea ta ninsorile-mi măsoară
și spaimele adăpostite-n gând
când răstignit e oricare cuvânt
în spini neînvățați cum e să doară
și dincolo de noi nu mai rămâne
decât un cearcăn violet, prelins
dintr-un apocaliptic paradis
pe toate închinările păgâne
unul spre celălalt fără scăpare
în goana îngrozită de hăitași
ne vom strivi iubirile sub pași
în cea mai nefirească vânătoare
să ne păstreze-aproape, să ne țină
curați și nevânduți altor povești
(de-ajuns să-ți fiu, de-ajuns să știi că-mi ești)
iluzia poemelor-lumină
Abonați-vă la:
Postări (Atom)