și ninge

fereastra mea, pierdută sub zăpezi,
azi ce atingi și ce îmbrățișezi
și cu ce suflet mă mai strigi pe nume
prin iarna depărtărilor nebune

sunt nopți prea lungi cu gerul împăcate
și mă tot trag spre viscoliri de moarte
aș scrie iar pe geamul tău subțire
cu mâna-mpovărată de iubire

la vremea îngereștilor colinde
întregul cer în brațe l-aș cuprinde
și ți l-aș dărui, fereastra mea,
cu neaua lui și cu tristețea mea

potopul alb în el captiv ne ține
și tot mai dor și frig îmi e de tine
nu mai avem nici suflet și nici nume
și ninge ca într-un sfârșit de lume