hai să tragem cerul peste noi iubire
în mătasea-i rece să ne învelim
albului de taină prins în înflorire
vastele neliniști să îi risipim
să pornim cu sănii despicând nămeții
prin nemaivăzute raiuri pământești
scuturând argintul aspru-al dimineții
peste așteptarea strânsă în ferești
Dumnezeu mai singur cum n-a fost vreodată
să ne-ațină calea către nicăieri
și de dorul nostru și de lumea toată
să ne-ntoarcă-n vremea unei primăveri
să ne crească muguri până la uimire
îngerii de iarbă urma să ne-o știe
hai să tragem cerul peste noi iubire
până la ninsoare e o veșnicie