și ninge

fereastra mea, pierdută sub zăpezi,
azi ce atingi și ce îmbrățișezi
și cu ce suflet mă mai strigi pe nume
prin iarna depărtărilor nebune

sunt nopți prea lungi cu gerul împăcate
și mă tot trag spre viscoliri de moarte
aș scrie iar pe geamul tău subțire
cu mâna-mpovărată de iubire

la vremea îngereștilor colinde
întregul cer în brațe l-aș cuprinde
și ți l-aș dărui, fereastra mea,
cu neaua lui și cu tristețea mea

potopul alb în el captiv ne ține
și tot mai dor și frig îmi e de tine
nu mai avem nici suflet și nici nume
și ninge ca într-un sfârșit de lume 

târziu și departe

ne vom scrie odată  inutile scrisori
iar poștași fără suflet le vor duce în lume
mirosi-vei a viscol amăgit de ninsori
mirosi-voi a toamnă înecată în brume


ne vom spune cuvinte cu priviri vinovate
te voi trage spre ceața unui ultim poem
prin dulceața uitării ai să treci mai departe
mai bogat c-o iubire, mai sărac c-un blestem


fără soț vor fi plopii, umbra mea o să doară
cu cerneala târzie-am să te chem într-un vers
prin odăi fără  fluturi va mai trece o vară
cu mirări inocente, cu tristeți fără sens

tot mai rece pe gură, tot mai singuri în noi
și poștașii încurcă azi adresele toate
și ți-aș scrie cu teama împărțirii la doi
de la mine la tine prea târziu, prea departe


ne va pune orașul frigul tot la picioare
când  prin piețe vor trece negustorii de ger
și aceasta va fi cea din urmă-ntâmplare
vom sfârși prinși în albul nefiresc și stingher

...cât să te doară, cât să mă mai știi-
restul amar al unei păpădii
când lungi, prelungi trec umbrele-ntomnate
prin ierburi cu tristeți amestecate 
și sună-albastrul zilelor de ieri
în goana spre nicicând, spre nicăieri
topit e ceru-n frunze și coboară 
cu ruginia liniștii povară
perfidul timp cu jocul lui străin
ne amețește-n aburii de vin  
dar mai miros a tine, te mai știu-
devremele ce-mi ești de-acum târziu
și cad în mine, una câte una,
însingurarea, lacrima și bruma
unul din altul ne vom șterge-ncet
ai să mă uiți de tot, am să te iert
albindu-ți drumul către primăvară
cât să te știu mereu, cât să mă doară

  

colind

ce frumos o să ningă, îmi spui,
peste ochii mei negri-căprui
și-o să fie iar lumea a noastră
nefirească și-atât de albastră
cu dantele de gheață subțire
ai să-mi scrii poezii de iubire-
spovedanii pe-un geam aburit
și pe sufletul meu viscolit
ne vor umple tristețile cerbii
prin cleștarul de moarte al iernii
și vom face iar pârtii prin cer
cu lumina aceluiași ler... 

dar e vară de flacără crudă
pregătindu-ne vinul de nuntă
și se zbate în meri și-n gutui
și în ochii mei negri-căprui
dar odată va ninge cum spui...

și mere obosite, rând pe rând,
cădeau în iarba fiecărui gând
și se lăsau mușcate înadins
să tulbure banalul paradis
îngenuncheau neliniștile-n noi
cu mierea ochilor trecută-n ploi
și mirosea a vară și-a păcat
umbla prin noi un dor nevindecat
de grâu răscopt, de maci și de neghină -
eu fără rost tu fără nicio vină
și stelele crăpau de-atâta cer
ne decojeam de umbră și mister
nici nopți de-ajuns, nici mâini care să știe
să ne-nvelească-n îngeri de hârtie
aveam doar timp și doldora de el
ne trimiteam toți fluturii-n măcel...
de-atunci doar frigul ne mai ține-n frâu -
măr fără mere, câmpuri fără grâu...

acum cicoarea împrejur de tine
ca un halo al fostelor iubiri
îți seacă-n gând și ultima fântână
și nici măcar nu știi să te mai mai miri

incendii reci-zăpezi îndrăgostite
ne-amenință cu albul lor nătâng
și-n spaimele de la sfârșit de lume
se-aud în noi fântânile cum plâng

și nu-mi aduc și nu-ți aduci aminte
de nicio vară ce ne-a străbătut-
albastră-arsură-n câmpuri de cicoare
și ți-am secat în gând și mi-ai trecut

Mirela Atudorei - Fântâni

Asculta mai multe audio diverse

Stepan Project - Campul cu maci



...și-ai să găsești în roșul care moare
lumini țipând de frică și uitare. 

spre tine, fluturi

hei,iubire,
se-apropie iar fluturarea
luminii prin praful din noi,
cu gust de neliniști amare
stârnind anotimpuri de ploi

hei, iubire
cu umerii arși de văpaie
trec jertfe de maci către cer
și-mi crești într-un lan de secară-
al verii vândut temnicer.

hei, iubire,
ce jocuri de taină mai știe
al mâinilor tale miros-
tăișul sărat al tristeții
senin împlântat pân' la os?

hei, iubire,
e iunie, toamna te-ajunge,
e luna, e ziua, e ora...
zadarnic, uitarea nu vine
deși te împart tuturora.

și-ți cer, hei, iubire, doar semnul
ce iadul în rai l-ar preface
sau (lasă) trimite-mi finalul
cu fluturii toți prinși în ace!

drog

http://www.trilulilu.ro/muzica-pop/adele-set-fire-to-the-rain-36
O să mă vindece de toate ploaia
- ce ieftin drog, ce lamă ascuțită -
mi-a curs prin trup atâta așteptare
că m-a spălat de orișice ispită.

În palme, uneori, mai simt nisipul
rămas din jaful mărilor trecute
când amânam cu-o toamnă viscolirea,
când descifram cuvintele tăcute.

Am ars nătâng și-am luminat frumos -
e plină lumea de scântei și humă,
fărâme din noi doi se-nvârt bezmetic
dar nimeni nu le strânge împreună.

De mine-am să mă pierd fugind de tine,
în sensul crud al acelor de ceas...
O să mă vindece de toate ploaia,
e drogul salvator ce mi-a rămas.

vezi, plouă întruna străine
sunt mlaștini oriunde privești
speriate ard stelele-n mine
și-apoi ți se-aruncă-n ferești

curat lăcrimarea mă doare
și țăndări de cer port în trup
miroase cumplit a uitare -
cu ploaia din mine te rup

sunt urme de tine în toate
știi zbaterea mea s-o împaci 
prin lanuri de ploi secerate
va trece pârjolul de maci 

și câmpu-n genunchi o să cadă
cu fluturi, cu păsări, cu tot
doar brume cu chip de zăpadă
vor scrie povestea la loc...


 

 
și orașul acela prea străin , prea departe
mai respiră abia printre file de carte
cu tristețile noastre înșirate pe-o ață,
violete la geamuri, ceai de soc și dulceață
plictisite arome ne-nfășoară lascive
ai atâtea complexe, am dorințe naive
cuiburi tot mai puține, rândunici tot mai rare
și noi - aripi betege - sângerând către mare
prin ruine de gări nicio urmă de tren
în piane uitarea și-un acord de chopin
plopi ascunși disperați după umbrele lor
și-n poemele scrise sub ferestre de dor
și mai știi cum foșneau în noi frunzele ieri
lunecam prin lumină îmblânzind primăveri
și orașul acela ne iubea pe-amândoi
cum spuneam, cum spuneai: "pân' la cer și-napoi"...

pornind de la http://solstitii.blogspot.com/2012/04/vis-de-april.html
pentru Amelly

și vom trece spre toamnă

colorând dimineți

și-o să mint că mi-e bine

și-o să minți că m-aștepți

reci duminici pierdute

prin magnolii și ploi

nu vor ști să aducă

verzii fluturi 'napoi

mâini cu gust de tristețe

iar prin păr ai să-mi treci

obosiți de iubire

am să tac, ai să pleci

ne va fi dor de toate

și de moarte urât

prin livezi mere coapte

noi, iluzii...și-atât

Nicu Alifantis/ Daniela Crăsnaru - Scrisoare

în ochii tăi - o apă fără somn
adun întregul cer și îl răstorn
cu toate curcubeiele rotunde
cu nesfârșirea lui să te inunde

din lacrimă în lacrimă să-ți trec
în limpezimi adânci să mă înec
cu verile prin versuri risipite
cu umbrele prelungi și despletite

și să te beau cât să te pot uita
din apa fără somn să pot scăpa
o înserare numai să m-atingă
și dinspre ieri cu păpădii să ningă

dacă ești aici
e toamnă în jur și neliniște-n mine
degeaba aștept destrămarea de nouri
vara-n flăcări, de-acum, nu mai vine

dacă ești aici
e frunză strivită de pași înainte
degeaba-aiurez după macii din câmpuri
roșu-acela, sălbatic, a apus în cuvinte

dacă ești aici
e noiembrie cu vânt, cu uitare,
degeaba iubirea îmi mângâie ochii
sub umărul stâng e-o rană prea mare.

dacă ești aici
n-or să vină nici veri și nici de maci
tu deschizi numai toamne în mine
dacă râzi, dacă plângi, dacă taci...

înainte, umpleam cu noi diminețile

uneori, nimic viu între noi
prelungim duminici
într-un cântat de cocoș
speriind luna și lumea
să se ascundă în somn
timpul mai dospește încă minuni
în colțul negru, pe coji de nuci,
un rest de iubire -
pedeapsa nu te șterge din mine
te adaugă 
am cerneală pe buze
ai gust de poem
fericirea - veneție fără măști
va fi și toamnă într-o zi
și noi, uneori 
niciodată

  Mircea Rusu Band - Fericirea

Asculta mai multe audio folk

și se făcea că numai noi eram...

vin primăveri cu aripi de zăpadă
când noi și mersul l-am uitat demult
doar ochii, vinovații, vor să vadă
îmbrățișări cu sufletul cărunt
și nu mai știm nici drumul unde duce....
te voi pândi la orișice răscruce

nu-i așa că-n poveștile toate
mai rămâne un loc pentru poate?
echinocțiul scrie cu noi
o poveste c-un martie-n ploi,
cu odăi invadate de fluturi,
luminate de-aceleași săruturi
și de lumea din noi, neschimbată...
nu-i așa  că e azi ca odată?
  

citește-mi urma pe zăpada tristă
și află că în noi nu mai există
decât un drum și-o căutare oarbă
din albul iernii până-n gri de toamnă,
o linie de sânge și noroi
și-o nebunie până dăm de noi...
și nu ne recunoaștem de ajuns,
fără să știm că-mi ești, că-ți sunt răspuns...

...și mi s-au luat pe rând păduri și vise,
s-au prăbușit castelele încet,
în mijlocul molozului - regină -
îmi mai păstram curajul să aștept...
 

și totuși, primăvara e numai o părere,
cu ochii ei de iarbă, cu soarele-i de miere...
ademenește păsări, pe noi către uitare...
cum să putem străbate atâta depărtare?

ce-a mai rămas de spus, de îndurat?
îmbătrânim străini și separat...

muzica unui fluture

cu sufletul alb de atâtea zăpezi,
când și liniștea doare, mă mai știi, mă mai vezi?

noi

oamenii pun între noi semnul egal
mă văd ca și cum ai fi tu acela
care se teme
și îmi ajung rănile tale
ca să știu că sunt vie
nu mă întreabă nimeni ce fac
umbra mea lipită de tine
îți șterge cutele dintre ochi
întâi îmi îmbătrânesc mâinile
apoi cuvintele cu care te scriu
lumea e albă și tot mai aproape 
și între noi semnul egal -
o depărtare ce ne ține în brațe

Asculta mai multe audio folk