și orașul acela prea străin , prea departe
mai respiră abia printre file de carte
cu tristețile noastre înșirate pe-o ață,
violete la geamuri, ceai de soc și dulceață
plictisite arome ne-nfășoară lascive
ai atâtea complexe, am dorințe naive
cuiburi tot mai puține, rândunici tot mai rare
și noi - aripi betege - sângerând către mare
prin ruine de gări nicio urmă de tren
în piane uitarea și-un acord de chopin
plopi ascunși disperați după umbrele lor
și-n poemele scrise sub ferestre de dor
și mai știi cum foșneau în noi frunzele ieri
lunecam prin lumină îmblânzind primăveri
și orașul acela ne iubea pe-amândoi
cum spuneam, cum spuneai: "pân' la cer și-napoi"...