...cât să te doară, cât să mă mai știi-
restul amar al unei păpădii
când lungi, prelungi trec umbrele-ntomnate
prin ierburi cu tristeți amestecate 
și sună-albastrul zilelor de ieri
în goana spre nicicând, spre nicăieri
topit e ceru-n frunze și coboară 
cu ruginia liniștii povară
perfidul timp cu jocul lui străin
ne amețește-n aburii de vin  
dar mai miros a tine, te mai știu-
devremele ce-mi ești de-acum târziu
și cad în mine, una câte una,
însingurarea, lacrima și bruma
unul din altul ne vom șterge-ncet
ai să mă uiți de tot, am să te iert
albindu-ți drumul către primăvară
cât să te știu mereu, cât să mă doară