și mere obosite, rând pe rând,
cădeau în iarba fiecărui gând
și se lăsau mușcate înadins
să tulbure banalul paradis
îngenuncheau neliniștile-n noi
cu mierea ochilor trecută-n ploi
și mirosea a vară și-a păcat
umbla prin noi un dor nevindecat
de grâu răscopt, de maci și de neghină -
eu fără rost tu fără nicio vină
și stelele crăpau de-atâta cer
ne decojeam de umbră și mister
nici nopți de-ajuns, nici mâini care să știe
să ne-nvelească-n îngeri de hârtie
aveam doar timp și doldora de el
ne trimiteam toți fluturii-n măcel...
de-atunci doar frigul ne mai ține-n frâu -
măr fără mere, câmpuri fără grâu...
