Nu ți-am mai scris, nu ne-am mai scris de mult,
creștem orgolii azi, nu poezie,
sătui suntem de viață până-n gât.
Numele tău e-nstrăinat pe file,
pe buze mi s-a șters definitiv,
destinele se zbat în lumi umile,
iubirii nu îi mai găsim motiv.
Urcam la cer (doar Dumnezeu mai știe)
când stelele se pregăteau de pârg -
absurdă, inutilă erezie,
m-adăposteai sub umărul tău stâng.
Și dintr-odată ne-a ajuns uitarea,
e grâul copt deși de-abia e mai,
ne umple vara toată depărtarea
și niciun drum nu duce către rai.
E-atâta mare-n dorul meu de tine
și-atât deșert în tot ce nu ne-am spus...
Din lumea ce se schimbă în ruine
încă-ți mai scriu dar nu aștept răspuns !
