vineri, 14 iunie 2013

îmi














te uit așa cum ai uita o carte
pe-un raft la întâmplare, pe-un pervaz
cu dorul meu de toamnă și de moarte
adulmec întristări la orice pas

umblă nătânge ploile prin lume
cu aburi din luminile de  ieri
te scad din jocul meu lipsit de nume
și sufletul mi-l spăl în privegheri

acorduri seci, de clopote stinghere
vând liturghii nedate vreunui crez
când mângâierea  mâna n-o mai cere
canonic după tine aiurez

te uit așa cum ai uita o carte
cu semnul pus grăbit, întâmplător
un fel de viață mi-e, un fel de moarte
cu cât te uit, cu-atât îmi e mai dor

luni, 3 iunie 2013

încă















Și îți mai scriu, iubire, îți mai scriu
din orizonturi fără niciun nume,
dintr-un regat de geruri și de brume,
unde domnesc peste un  vast pustiu.

Și am cu mine hărți, înscrisuri , semne
și o armată-ntreagă de cuvinte,
nimic din toate nu te ține minte...
Doar mâinile nu te-au uitat. Pesemne

au ele-un fel anume de-a străbate
păienjenișuri de-ntrebări absurde
și te aduc aproape de niciunde
în jocul meu cu jucării stricate.

Aproape-s aripi, fără cuib și cer,
și în neștire-și duc închipuirea
prin frigul care-mi bântuie iubirea
captivă-n turnul unui timp stingher.

Dar îți mai scriu iubire, îți mai scriu,
cu mâini de aripi mirosind a tine,
din vastul meu imperiu de ruine,
să-ți amintesc că încă te mai știu!