Miroase-a vără și-a singurătate
cuib de lumină sufletul își face
în insectare, fluturii în ace
scriu verii înc-o aspră nedreptate
iar eu te-aș da tristeții să te uite
sub streșini fără ploi și rândunici
în bezna care doarme-n licurici
în depărtări rămase ne-ncepute
De-atâta cer cad frunzele bolnave
veșmântul lor de rouă a apus
durerea e de toate mai presus
ace de brumă cos duminici albe
Un pas până la frigul ce ne știe
singurătatea care ne unește
când prea păgân, când prea dumnezeiește
sub un iglu de zodie pustie
Ding-dang prin lumea cu miros de vară
și lerui-ler sub streșini fără chipuri
pășim cu teamă - îngeri fără nimburi
spre o iubire - ultima povară.
