al, a

al cui ești august tu mai știi al cui
al verii care va pleca hai-hui
sau poate-al toamnei  ce grăbită vine
să redeschidă rănile din mine

să-mi urce-n sânge valuri de tristețe
de tot ce am iubit să mă dezvețe
cu toată frământarea ei nebună
să mă ademenească-ncet spre brumă

și-n ochii lui adânci să nu mai văd
decât uitarea ca un nou prăpăd
și  prin hățiș de umbre - doi străini
vom număra ca pe mătănii vini


să  doară vara ce-a lăsat în noi
furtuni de vise teamă și noroi
simt frigul cum spre inimă îmi suie
și prind încet mirosul de gutuie

și din târzie mai târzie sunt
și verdele deodată e cărunt
al cui ești august tu mai știi al cui
la fel ca mine ești al nimănui

Tu ce mai faci, iubirea mea târzie?
Nu ți-am mai scris, nu ne-am mai scris de mult,
creștem orgolii azi, nu poezie,
sătui suntem de viață până-n gât.

Numele tău e-nstrăinat pe file,
pe buze mi s-a șters definitiv,
destinele se zbat în lumi umile,
iubirii nu îi mai găsim motiv.

Urcam la cer (doar Dumnezeu mai știe)
când stelele se pregăteau de pârg -
absurdă, inutilă erezie,
m-adăposteai sub umărul tău stâng.

Și dintr-odată ne-a ajuns uitarea,
e grâul copt deși de-abia e mai,
ne umple vara toată depărtarea
și niciun drum nu duce către rai.

E-atâta mare-n dorul meu de tine
și-atât deșert în tot ce nu ne-am spus...
Din lumea ce se schimbă în ruine
încă-ți mai scriu dar nu aștept răspuns !