pierdute-s toate nopțile cu îngeri
și drepul de-a-ți mai fi, cândva, frumoasă
în mine numai toamna își mai lasă
carminul frunzelor prin care sângeri
trup de cerneală lunecând nătâng
pe ziduri care umbra ți-o mai poartă
sunt semnul pus comorilor pe hartă
și rana de sub umărul tău stâng
și nu-ți ajung și nu-mi ajungi nicicând
se răzvrătesc în noi singurătăți
rămânem reci, străine jumătăți
lăsate pradă dorului flămând
umblă prin noi închipuiri de gheață
și mâna inventează mângâieri
se zbate mâine într-un rest de ieri
iar aziul gol se-mpotmolește-n viață
vin primăveri tristețea să ne-o spele
cu mugurii de salcie târzie-
cândva aproape și frumoasă ție
în nopți cu îngeri, doldora de stele
Toate poemele pe care le scrieti sunt minunate! Mult succes in toate! Zile frumoase si realizari neinchipuite, va urez!
RăspundețiȘtergereE un sentiment reciproc, domnule Muscalu!
RăspundețiȘtergereÎmpliniri în toate vă doresc și eu! Mulțumiri.
doar stelele, atat ne-au mai ramas
RăspundețiȘtergerein noaptea asta trista si pustie
noi am plecat demult spre vesnicie,
si-n locul nostru ingeri fara glas
prefigureaza viata ce-o sa fie...