aprinde-ți în tihnă țigara de foi
și fă rotocoale cum numai tu știi
și umple odaia cu crini străvezii
arome suave de ceai și tăcere
prin aerul tandru lumină de miere
apoi așteptarea a tot, a nimic
și mâinile tale, o carte, un plic...
fereastra deschisă , pervazul cu flori
străini și apatici câțiva trecători
vom pune cd-ul mai vechi cu bruel
și lumea va fi pentr-o clipă la fel
ca-n vremea când totul cu noi începea
umblam fără umbre, vânam câte-o stea
și ochii doar ochii de-ajuns ne erau
iubirile toate prin noi respirau
e-aceeași odaie cu crini străvezii
miroase-a poveste, a ceai...și nu știi
RăspundețiȘtergeremiroase a toamna si stii ca mi-e greu
cand tu esti departe si eu nu sunt eu,
cand crinii iubirii cu totii-au pierit
si sufletul plange sub ram desfrunzit
lumina se scurge in ritm interzis
departe de tot ce e viu… si ni-i scris
sa fim asteptare, nimic mai apoi,
nici plopii de taina, nici noi amandoi,
ce flori sa mai rada in straniul decor
cand vantul le smulge petalele-n zbor,
cand visu-mpotriva se-ntoarce rebel
nici lumea nu poate sa fie la fel
ca-n vremea cand totul cu noi incepea…
acum e povara si-atata de grea
imi pare secunda de dor nestiut
in care, in taina, iubiri au crescut
prin lanul albastru cu mii papadii,
e toamna iubire?...nu stiu, nici nu stii…
și viața-i un drum între-o toamnă și alta
Ștergereviclean trece timpul, pe chipuri cu dalta
crestează tristețe și zâmbete-amare
iubirea rămâne-o adâncă mirare
pe care-o mai știm și pe care-o mai vrem-
e rugă înfrântă de-un tainic blestem
prin porii de spaimă ai zilei ce vine
mă soarbe lumina, mă leagă de tine
cu fumul albastru-al odăii de ieri
în care-nvățam cum să uit, cum să speri
și uite, e cinci și miroase a ceai
cu vorbele tale cândva-l îndulceai
deși peste toate, mai dulci decât mierea
mi-erau chipul tău și-ntreagă tăcerea
fara cuvinte...
RăspundețiȘtergereminunata poezia ta !
Esti un veritabil Prometeu al cuvantului !
RăspundețiȘtergereFelicitari !
Mulțumesc, Adina!
Ștergere