în locul meu

n-am să-ți mai scriu, mi-e toamna prea aproape
lumina ei miroase-a rai pierdut
ne-ademenea cu mere în trecut
și ne-arăta cum e să mergi pe ape

dar la un semn și frunzele și iarba
s-au dat pârjolului fără motiv
și ne-am pierdut de noi definitiv
oricâte rugăciuni ar fi degeaba


din răni nevindecate frigul curge
se îmbrumează roua din cuvânt
mi-e-așa târziu de tine, mă-nspăimânt,
doar vești de cețuri timpu-mi mai aduce

aveai un fel al tău de-a fi în toate
uimirea mea nu te-a știut de-ajuns
și muzicile-n fluturi s-au ascuns
iubirile-au rămas doar flori presate


și n-ai să știi că tulburi și mă dori
toamna-ți va scrie-n locul meu scrisori

remake

miroase-a poveste cu noi amândoi 
aprinde-ți în tihnă țigara de foi
și fă rotocoale cum numai tu știi
și umple odaia cu crini străvezii

arome suave  de ceai și tăcere
prin aerul tandru lumină de miere
apoi așteptarea a tot, a nimic
și mâinile tale, o carte, un plic...

fereastra deschisă , pervazul cu flori
străini și apatici câțiva trecători
vom pune cd-ul mai vechi cu bruel
și lumea va fi pentr-o clipă la fel

ca-n vremea când totul cu noi începea
umblam fără umbre, vânam câte-o stea
și ochii doar ochii de-ajuns ne erau
iubirile toate prin noi respirau

e-aceeași odaie cu crini străvezii
miroase-a poveste, a ceai...și nu știi

îmi

te uit așa cum ai uita o carte
pe-un raft la întâmplare, pe-un pervaz
cu dorul meu de toamnă și de moarte
adulmec întristări la orice pas

umblă nătânge ploile prin lume
cu aburi din luminile de  ieri
te scad din jocul meu lipsit de nume
și sufletul mi-l spăl în privegheri

acorduri seci, de clopote stinghere
vând liturghii nedate vreunui crez
când mângâierea  mâna n-o mai cere
canonic după tine aiurez

te uit așa cum ai uita o carte
cu semnul pus grăbit, întâmplător
un fel de viață mi-e, un fel de moarte
cu cât te uit, cu-atât îmi e mai dor