ne vom scrie cândva inutile scrisori iar poștași fără suflet le vor duce în lume mirosi-vei a viscol amăgit de ninsori mirosi-voi a toamnă înecată în brume
ne vom spune cuvinte cu priviri vinovate te voi trage spre ceața unui ultim poem prin dulceața uitării ai să treci mai departe mai bogat c-o iubire, mai sărac c-un blestem
fără soț vor fi plopii, umbra mea o să doară cu cerneala târzie-am să te chem într-un vers prin odăi fără fluturi va mai trece o vară cu mirări inocente, cu tristeți fără sens
tot mai rece pe gură, tot mai singuri în noi și poștașii încurcă azi adresele toate și ți-aș scrie cu teama împărțirii la doi de la mine la tine prea târziu, prea departe
ne va pune orașul frigul tot la picioare când prin piețe vor trece negustorii de ger și aceasta va fi cea din urmă-ntâmplare vom sfârși prinși în albul nefiresc și stingher
duminică, 9 septembrie 2012
...cât să te doară, cât să mă mai știi- restul amar al unei păpădii când lungi, prelungi trec umbrele-ntomnate prin ierburi cu tristeți amestecate și sună-albastrul zilelor de ieri în goana spre nicicând, spre nicăieri topit e ceru-n frunze și coboară cu ruginia liniștii povară perfidul timp cu jocul lui străin ne amețește-n aburii de vin dar mai miros a tine, te mai știu- devremele ce-mi ești de-acum târziu și cad în mine, una câte una, însingurarea, lacrima și bruma unul din altul ne vom șterge-ncet ai să mă uiți de tot, am să te iert albindu-ți drumul către primăvară cât să te știu mereu, cât să mă doară
ce frumos o să ningă, îmi spui, peste ochii mei negri-căprui și-o să fie iar lumea a noastră nefirească și-atât de albastră cu dantele de gheață subțire ai să-mi scrii poezii de iubire- spovedanii pe-un geam aburit și pe sufletul meu viscolit ne vor umple tristețile cerbii prin cleștarul de moarte al iernii și vom face iar pârtii prin cer cu lumina aceluiași ler... dar e vară de flacără crudă pregătindu-ne vinul de nuntă și se zbate în meri și-n gutui și în ochii mei negri-căprui dar odată va ninge cum spui...
