și totuși, primăvara e numai o părere,
cu ochii ei de iarbă, cu soarele-i de miere...
ademenește păsări, pe noi către uitare...
cum să putem străbate atâta depărtare?

ce-a mai rămas de spus, de îndurat?
îmbătrânim străini și separat...

muzica unui fluture

cu sufletul alb de atâtea zăpezi,
când și liniștea doare, mă mai știi, mă mai vezi?