mai departe
ai mai rămas doar în închipuire
te-au șters zăpezile ce-mi taie calea
c-un alb strivit de toată-nfiorarea
azi ce mi-ai fost e numai năruire
până la cer și poate mai departe
omături crude mai semeț vor crește
brocaturi reci lucind dumnezeiește
alte povești vor scrie-n altă carte
noi fără noi de-atâta iarnă stinsă
cu inimile-n palme - flori de gheață
ne vom grăbi străini spre dimineață
către tristețea ce ne-a fost promisă
lumini de ger, roiri diamantine
cu sufletele noastre vor străbate
singurătatea ca pe-un dar de moarte
dinspre uitarea care nu mai vine
e-un freamăt care vindecă ruine
până la cer și poate mai departe
nu am cum, nu ai cum, n-avem unde
prea e plină azi lumea de alții
fericirea-morgană se-ascunde
și mereu căutăm vinovații
prin cotloane vânată-i lumina
ca-ntr-o zi să ne sară în drum
nepăsarea ne șterge retina
și n-am cum și nici tu nu ai cum
garnizoanele lumii sunt triste
au căzut în dizgrații soldații
au tăiat așteptări de pe liste
și iubirea e doar pentru alții
ne ascundem în vieți iluzorii
doar în treacăt ne-atinge lumina
inventăm, prea grăbiți, purgatorii
și a mea și a ta este vina
ni s-a pus la picioare o lume
am trecut-o prin arme și fum
nu i-am spus fericirii pe nume
de-aș putea, de-ai putea, n-avem cum
din albul meu spre albul tău mă-ndrept
e-atâta iarnă-ncât mi-e dor de toate
tristețile uitate jumătate
care foșnesc și-mi tremură în piept
cu frunzele de gheață mai aștept
mâinile tale reci și vinovate
de frigul lumii care ne desparte
în anotimpul aspru și nedrept
ce palidă lumină mai străbate
apropierea dusă prea departe
- tărâm de ceață straniu și inert -
din alb în alb alunecăm spre moarte
