...el se gândește la mine și tace

sufletul lui stă pe spini și pe ace...

inima lui e o rană de neliniști și flori

vindecată de noapte, redeschisă de zori

cerul lui niciodată n-a fost spuză de stele

(le punea la păstrare pentru visele mele)

tulburările lui nu știau să mă doară

el credea că-i sunt zbor și-i eram doar povară

într-un trup de zăpadă avea suflet de foc

s-a topit ne-nțeles de prea mult nenoroc

între muzici de fum prin odăi întomnate

și iubiri fără rost și mereu amânate

n-a știut, n-am știut cât de simplu se moare

răsfoind anotimpuri mirosind a uitare

și devremele e dintr-odată târziu...

despre toamna de-acum nu mai am cui să-i scriu