nu am cum, nu ai cum, n-avem unde
prea e plină azi lumea de alții
fericirea-morgană se-ascunde
și mereu căutăm vinovații
prin cotloane vânată-i lumina
ca-ntr-o zi să ne sară în drum
nepăsarea ne șterge retina
și n-am cum și nici tu nu ai cum
garnizoanele lumii sunt triste
au căzut în dizgrații soldații
au tăiat așteptări de pe liste
și iubirea e doar pentru alții
ne ascundem în vieți iluzorii
doar în treacăt ne-atinge lumina
inventăm, prea grăbiți, purgatorii
și a mea și a ta este vina
ni s-a pus la picioare o lume
am trecut-o prin arme și fum
nu i-am spus fericirii pe nume
de-aș putea, de-ai putea, n-avem cum
Citind, mi-am dat seama că îmi era dor de versul tău si nu știam...
RăspundețiȘtergereUneori mi se pare că a trecut peste mine o viață de când îmi plimbam pașii pe aici, și poate chiar a trecut...
O viață de când cuvintele încearcă în zadar să se-adune-n versuri.Și mie mi-e dor...
ȘtergereSă te bucuri de un noiembrie plin de lumină și bucurie, mulțumesc pentru trecere, pentru aducere aminte!