din albul meu spre albul tău mă-ndrept
e-atâta iarnă-ncât mi-e dor de toate
tristețile uitate jumătate
care foșnesc și-mi tremură în piept
cu frunzele de gheață mai aștept
mâinile tale reci și vinovate
de frigul lumii care ne desparte
în anotimpul aspru și nedrept
ce palidă lumină mai străbate
apropierea dusă prea departe
- tărâm de ceață straniu și inert -
din alb în alb alunecăm spre moarte