...el se gândește la mine și tace
sufletul lui stă pe spini și pe ace...
inima lui e o rană de neliniști și flori
vindecată de noapte, redeschisă de zori
cerul lui niciodată n-a fost spuză de stele
(le punea la păstrare pentru visele mele)
tulburările lui nu știau să mă doară
el credea că-i sunt zbor și-i eram doar povară
într-un trup de zăpadă avea suflet de foc
s-a topit ne-nțeles de prea mult nenoroc
între muzici de fum prin odăi întomnate
și iubiri fără rost și mereu amânate
n-a știut, n-am știut cât de simplu se moare
răsfoind anotimpuri mirosind a uitare
și devremele e dintr-odată târziu...
despre toamna de-acum nu mai am cui să-i scriu
